Email RSS Facebook
Esti membru? Logheaza-te aici.
Nu aveti cont? Inscrie-te gratuit
x Intra in ClubContabilitate.ro

ANAF si MFPCodul de procedura fiscalaCodul fiscalDeclaratii si FormulareLegea ContabilitatiiMonografii contabileStudii de cazTVA

Studiu de caz: Inregistrare in scopuri de TVA. Termenul de inregistrare si ajustarea TVA

Intrebare: Am o societate nou infiintata. In declaratia 010 pe care am depus-o pentru inregistrarea ca platitor de impozit profit, impozite si contributii salarii nu m-am declarat ca platitor de TVA. In primele 3 luni am emis facturi fara TVA si am primit de la furnizorii de servicii facturi cu TVA (TVA-ul din facturile de la furnizori nu s-a dedus). In luna februarie 2012 s-a depasit plafonul pentru a mai fi neplatitor de TVA. Va rog sa imi spuneti care este procedura pentru a deveni platitor de TVA si in ce termen ar trebui sa ma inregistrez. Pentru serviciile primite de la furnizori inainte de a deveni platitor de TVA nu am posibilitatea sa deduc ulterior?
Raspuns:
Asa cum se prevede la art. 152 alin. (6) coroborat cu art. 153 alin. (1) lit. b din Codul fiscal , persoana neinregistrata in scopuri de TVA, trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in termen de 10 zile de la data atingerii sau depasirii plafonului de scutire de 119.000 lei. Ea este obligata sa taxeze operatiunile si sa emita facturi de TVA (ca orice platitor de TVA) incepand cu prima zi a lunii urmatoare celei in care solicita inregistrarea, asa cum se precizeaza la pct. 66 alin. 1 lit. c din Normele metodologice, respectiv cu data de 01.04.2012.
Data la care veti fi fost inregistrat in scopuri de taxa pe valoare adaugata este 01.04.2012, respectiv prima zi a lunii urmatoare in care s-ar fi solicitat inregistrarea (martie 2011).
 
Asadar, pana la data de 01.04.2012 se va aplica regimul special de scutire, asadar veti emite facturi fara TVA.
 
Pentru exprimarea optiunii de inregistrare TVA se  depune la organul fiscal competent formularul "Declaratie de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica (010)" insotit de anexa 1 si anexa 2 reglementata prin OMFP 2795/2011.
 
Potrivit pct. 61 alin (10) - (12) din Normele metodologice, date in aplicare pentru art. 152 din Codul fiscal:
"(10) In sensul art. 152 alin. (9) din Codul fiscal, persoanele impozabile care solicita inregistrarea in scopuri de taxa prin optiune conform prevederilor art. 152 alin. (3), coroborate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, si persoanele impozabile care solicita inregistrarea in scopuri de taxa in cazul depasirii plafonului de scutire in termenul stabilit la art. 152 alin.(6) din Codul fiscal au dreptul la ajustarea taxei deductibile aferente:
a) bunurilor aflate in stoc si serviciilor neutilizate, in momentul trecerii la regimul normal de taxare;
b) activelor corporale fixe, inclusiv celor aflate in curs de executie, aflate in proprietatea lor in momentul trecerii la regimul normal de taxa, cu conditia, in cazul bunurilor de capital, ca perioada de ajustare a deducerii, prevazuta la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, sa nu fi expirat.
 
In cazul activelor corporale fixe, se ajusteaza taxa aferenta valorii ramase neamortizate la momentul trecerii la regimul normal de taxa.
(11) Ajustarile efectuate conform alin. (10) se inscriu in primul decont de taxa depus dupa inregistrarea in scopuri de taxa conform art. 153 din Codul fiscal   a persoanei impozabile sau, dupa caz, intr-un decont ulterior.
(12) Pentru ajustarea taxei prevazute la alin. (10), persoana impozabila trebuie sa indeplineasca conditiile si formalitatile prevazute la art. 145-149 din Codul fiscal (sa existe drept de deducere).
 
Prin exceptie de la prevederile art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, factura pentru achizitii de bunuri/servicii efectuate inainte de inregistrarea in scopuri de TVA a persoanei impozabile nu trebuie sa contina mentiunea referitoare la codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile conform art. 153 din Codul fiscal.
 
Asadar, societatea care a devenit platitoare de TVA incepand cu data de 01 aprilie 2012, de exemplu,  are dreptul la deducerea TVA din facturile lunii martie 2011, numai pentru serviciile neutilizate pana la data de 01.04.2012, marfuri aflate in stoc, valoarea neamortizata a mijloacelor fixe aflate in proprietatea sa (nu in cazul unui contract de leasing).
 
Ajustarile se inscriu la rd.30 in primul decont de TVA (300) dupa inregistrarea in scopuri de TVA.

Abonare newsletter

Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!

Comentarii

1 comentarii

Atentie! Pentru a posta comentariu, este necesar sa raspundeti corect la intrebare.

Dana 14 Mar. 2012
Cum se face ajustarea TVA pt stocuri? 4426=30..?
Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!

x